Acasă » Galerie foto » Afaceristul se respectă! Denunţătorul ”Microsoft”, la frizerie cu 15.000 de euro la el!

Afaceristul se respectă! Denunţătorul ”Microsoft”, la frizerie cu 15.000 de euro la el!

De: Cancan 22/07/2017 | 00:00
Gheorghe Florică a plecat la plimbare pe jos, în Dorobanţi

Denunţătorul milionarilor din ”Afacerea Microsoft”, Claudiu Florică, este un afacerist abil, foarte atent la a ”accesoriile” pe care le poartă, pentru că fostul boss al Fujitsu Siemens România este un iubitor al obiectelor de lux. Claudiu Florică a făcut câţiva paşi pe jos prin Dorobanţi, cartierul în care locuieşte, fără să-i pese de ”averea” de pe mână, evaluată la suma de 15.000 de euro!

Ar fi vrut să rămână într-un con de umbră şi să-şi vadă discret de afacerile sale, dar nu a fost să fie aşa, pentru că Florică s-a trezit implicat în celebrul dosar Microsoft. A fost la un pas să fie inculpat, dar a scăpat cu calitatea de martor denunţător, pentru că a fost onest cu procurorii şi l-a denunţat pe Dorin Cocoş şi alţi afacerişti ori miniştri care au beneficiat de pe urma licenţelor gigantului Microsoft aduse pe şpagă în instituţiile publice. Alături de Dinu Pescariu, Florică a scăpat de urmărirea penală pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, aşa cum scriam AICI.

Afaceristul nu pare să aibă acum vreo grijă, după ce a terminat cu problemele judiciare, ba chiar nu duce lipsă de timp liber! Într-una din după-amiezele trecute, a plecat de acasă (vila din Dorobanţi unde a funcţionat aproape două decenii Partidul România Mare condus de regretatul Corneliu Vadim Tudor) pe jos, pentru că afară nu era aşa cald, către un salon din zonă. Claudiu Florică mergea agale şi, după cum se poate observa în imaginile CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, era mai mult atent la telefon decât la obstacolele din cale.

(CITEŞTE ŞI: A primit 2 ani de închisoare, dar are o viaţă dulce. ”Cel mai sărac ministru” îşi execută condamnarea… în cinste, la plajă!)

Denunţătorul din ”Afacerea Microsoft” nu se jenează de ceasul de 15.000 de euro de pe mână
Denunţătorul din ”Afacerea Microsoft” nu se jenează de ceasul de 15.000 de euro de pe mână

Ce atrăgea însă cu adevărat atenţia asupra lui, evident cunoscătorilor, era superbul ceas Rolex Daytona, în valoare de 15.000 de euro, pe care omul de afaceri îl purta la mână. Florică nu s-a jenat deloc să se tundă cu o aşa avere pe mână şi o dată treaba rezolvată, s-a întors acasă tot pe jos, la fel de senin cum venise!

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața:...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Scandal provocat de prețul cireșelor: „Le-ați tratat cu praf de aur și diamante?!”
Scandal provocat de prețul cireșelor: „Le-ați tratat cu praf de aur și diamante?!”
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
VIDEO  Ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră? Simulare realizată de un supercomputer NASA
VIDEO Ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră? Simulare realizată de un supercomputer NASA
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
„Dimineața, Florin mă suna și..” Dan Negru, dezvăluiri despre Florin Piersic. În ce stare se află marele actor
„Dimineața, Florin mă suna și..” Dan Negru, dezvăluiri despre Florin Piersic. În ce stare se...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să suplinească lipsa acestuia. „Nu am beneficiat de prezența lui.”
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus faima în întreaga lume
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Orașul din România care i-a uimit pe toți străinii. Aici se află cea mai frumoasă stradă din Europa
Orașul din România care i-a uimit pe toți străinii. Aici se află cea mai frumoasă...
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie obligați!
Se impune prin lege în România. Guvernul a luat decizia astăzi, 9 mai: Să fie...
Chef Florin Dumitrescu, anunţ oficial după 11 ani de căsnicie. Cum au reacţionat fanii
Chef Florin Dumitrescu, anunţ oficial după 11 ani de căsnicie. Cum au reacţionat fanii
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a consiliului miniştrilor ţării
Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc...
Se interzice în România. Faptele care nu-ți mai dau voie să ai permis. Lege nouă
Se interzice în România. Faptele care nu-ți mai dau voie să ai permis. Lege nouă
Secretul salarial, eliminat prin lege. Sumele acordate angajaților, făcute publice de companii
Secretul salarial, eliminat prin lege. Sumele acordate angajaților, făcute publice de companii
Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlament
Bătăi și jafuri într-o familie de medici cunoscuți, din Craiova. CAZUL a ajuns până la...
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii,...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Adevărul ascuns al lui Florin Piersic. Câți copii are, de fapt, actorul în realitate: ”A ținut-o ascunsă zeci de ani”
Adevărul ascuns al lui Florin Piersic. Câți copii are, de fapt, actorul în realitate: ”A...
Nepotul polițist al lui Florin Piersic acuzat de violență în familie. Bărbatul a avut un scandal monstru cu fosta soție
Nepotul polițist al lui Florin Piersic acuzat de violență în familie. Bărbatul a avut un...
Gigantul care deschide o fabrică în România. Sunt locuri de muncă disponibile
Gigantul care deschide o fabrică în România. Sunt locuri de muncă disponibile
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i s-a întâmplat, de fapt, actorului
Medicul Adrian Marinescu, noi detalii despre situația lui Florin Piersic: “Este total neadevărat”. Ce i...
×